Seringa EPO înțeapă la Londra!** Să ne așteptăm la recorduri doborâte sau la posibile tragedii?

Seringa EPO înțeapă la Londra!** Să ne așteptăm la recorduri doborâte sau la posibile tragedii?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu 85 de zile înaintea debutulului Jocurilor Olimpice, sportul mondial e rumegat din nou de malaxorul dopingului. Decesul campionului mondial la înot, norvegianul Dale Oen (26 de ani), moartea fotbalistului de la Livorno, Piermario Morosini, dar și o serie de mărturisiri – apărute pe agenția Reuters – privind apariția și răspândirea unui EPO upgradat, conduc la ideea conform căreia, în spatele perdelelor trase, „tratamentele” din sportul mondial își văd de cursul lor firesc.

Apropierea ceasului londonez ascute lupta dintre industria farmaceutică și laboratoarele antidoping. Totul se desfășoară ca o cursă în care specialistul în halat alb îl calcă pe toc pe presupusul campion cu maioul pătat. Câștigătorul? Se decide cam la foto-finiș.

Victorie cu orice preț încă din anii 80

Imaginea e captată încă de prin anii 80, iar cazurile dovedite sau doar arătate cu degetul au produs un întreg film al protagoniștilor care au intrat prin efracție în inima fanilor. Sau… prin metode specifice.
Cu ajutorul EPO (eritropoietina), metoda care i-a dat altă dimensiune dopingului (trasfuzia a dispărut, o singură injecție cu eritropoietină și nivelul celulelor roșii crește rapid). Așa s-au clădit recorduri inegalabile și tot așa au căzut capete multi-medaliate. În timp.

Are sau nu minciuna picioare scurte?

Recent, la un seminar al comisiilor anti-doping din Londra, cercetătorul german Mario Thevis susținea, conform Reuters, că noul „medicament” se întinde deja ca o pată de ulei prin vestiarele sportivilor de pe toate meridianele. „Se comportă ca un EPO, dar are o structură diferită, ceea ce înseamnă că testele anti EPO nu le vor detecta”, dezvăluia Thevis, adugând că „minunile” au fost deja folosite de mulți sportivi. Nimeni n-a ridicat din umeri în semn de nepăsare la auzul alarmei, doar că șefii Agenției Mondiale Anti-Doping (WADA) nu dispun, se pare, de echipamentul necesar.

Curați ca niște nuferi la JO!

Vestea i-a picurat în urechi și lui David Howman, șeful WADA: „EPO e la a treia sau la a patra generație. Depinde de fiecare laborator individual în parte dacă sportivii dopați vor fi detectați sau nu”. Problema derivă din faptul că „olimpicii” vor putea fi testați zi de zi (400 de controale pe zi la Londra) – premieră la o ediție a JO -, dar nu vor fi toți supuși analizelor în perioada care precede balul celor cinci cercuri. Astfel, pe timpul JO, cei posibil pătați cu o veche generație EPO ar putea părea curați ca niște nuferi! Din această cauză, zilele acestea, WADA își parașutează oamenii în diferite țări, pentru a bate la ușa sportivilor. Dacă noul EPO își va face efectul, iar oficialii de la WADA nu-i vor da rapid de urmă, atunci e posibil ca la Londra să asistăm la noi recorduri (atletism, înot, dar și alte sporturi), sau la tragedii. Pentru că și Morosini și Dale Oen s-au stins tot în urma unui stop cardiac.

La CM de atletism de la Daegu (2011) s-au efectuat 2.000 de teste antidoping. Niciun sportiv nu a fost depistat pozitiv

Eritropoietina nu crește masa musculară, precum steroizii

400 de teste pe zi se vor efectua în timpul JO (29 iulie – 12 august)

AVANTAJELE EPO
ªEritropoietina reprezintă o proteină hormonală produsă de rinichi.
ªDupă ce este eliberată în sânge, ea stimulează producția de celule roșii.
ªÎn medicină, este folosită pentru a trata anumite forme de anemie. EPO accelerează producția de celule roșii și crește capacitatea de oxigenare a organismului. Astfel, rezistența unu sportiv la efort va crește.

PERICOLELE CAUZATE DE EPO
ªEritropoietina transformă sângele într-un lichid vâscos
ªProcentajul din sânge ocupat de celulele roșii poartă numele de hematocrit
ªUn hematocrit mare e echivalentul unui sânge gros. Peste un anumit nivel, se poate îngroșa atât de mult încât poate bloca vasele de sânge din creier și unii sportivi pot suferi atacuri cerebrale.
ªCorpul uman poate produce și anticorpi împotriva EPO. Sportivul poate deveni anemic după injecțiile cu EPO

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×